Echipa Changing Minds Today a susținut în perioada 15 – 30 octombrie 2016 cursul de gândire flexibilă, organizat în parteneriat cu Seeding Knowledge Foundation. Cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, curioși și extrem de receptivi, copiii și-au pus în valoare capacitate de gândire şi creativitate pe parcursul celor patru ședințe de curs. Ședințele s-au bazat pe interactivitate, jocuri și exerciții practice, menite să transforme experiența într-o sesiune distractivă de antrenare a flexibilității mentale.

Prin modul dinamic de prezentare, Mihaela Enache (consilier educațional) a provocat copiii să își exploreze propria creativitate și să găsească soluții atipice la probleme noi, cu care cei mici nu s-au mai întâlnit până acum.

În spatele copiilor, părinții și profesorii sunt cei care dirijează dezvoltarea și evoluția personală a acestora. Dar orele de meditații, sportul și accesul la tehnologie (calculator, tabletă) nu mai sunt de ajuns pentru provocările viitorului. Noile medii și transformările rapide ale societății obligă părinții și copiii deopotrivă să reacționeze și să se deschidă către noi experiențe, către diversitate, către ceilalți. De-a lungul celor patru ședințe de curs, copiii de la Seeding Knowledge Foundation au avut parte de experiențe pozitive, au experimentat ce înseamnă creativitatea, sinestezia, interdisciplinaritatea și au reușit, în acest context, să își deschidă mințile către un mod cu totul nou de gândire.

Totodată, am fost plăcut surprinși de entuziasmul, cooperarea și colaborarea dintre echipele care s-au format, atenția pe care copiii și-au acordat-o unul celuilalt, precum și modul în care au trăit și simțit, în comun, succesul jocurilor și al provocărilor.

Cursul de gândire flexibilă la Seeding Knowledge Foundation